De neexplicat...

Ma trezesc,si inexplicabil, ma simt singura. Ma ridic din pat si ma uit in oglinda. Ochii mei sunt goi. Pur si simplu nu reflecta nimic, nici bucurie, nici tristete.Nimic. Imi fac o ciocolata calda, si ma asez langa geam. Ploua. Si ploua si in sulfetul meu. Fluturi colorati, sursa secreta a zambetului meu, au fost ucisi de ploaie. Saracutii .Gandurile mele sunt la limita ratiunii, se lasa pacalite de vise, si continua sa se drogheze cu sperante. As vrea sa le spun ca pe drumul abrupt al inimi mele nu trec ambulante,dar nu o sa ma asculte. Sunt prea concentrate sa descopere lumii noi. Uneori,dar doar uneori, mi-e frica ca o sa imi pierd gandurile, ca o sa plece asa departe incat o sa se rataceasca, si nu vor mai gasi drumul spre mine...

Continui sa ma droghez cu sperante

Si drumul abrupt al inimi mele

Nu trec ambulante

Si golesc sticlele

Cu vise ireale

Care ard singure

Unele sunt chiar fatale

Stau inchisa

Intr`o poveste inca nescrisa

Care n`are titlu

E ca un cuplu

Care urmeaza zilnic o rutina

Poate viata e de vina

Sau poate ploaia care nu se mai termina

Dar ce te determina

sa dai vina pe singurul lucru

Care mai aduce si lumina